“Right now, you’re in high school in a small suburban town,” I started.

“Everyone you know looks the same and acts the same,” I explained. “They may dress differently from each other or belong to different crowds, but they’re all the same. Hipsters, brainiacs, jocks, so-called ‘geeks’ — they’re all so caught up with not being left out that they’re changing who they are to fit in with whoever it is that will accept them.

“When you show up and you’re not like that, it scares them,” I continued. “They don’t know what to do with you, because they have no idea what it’s like to think for themselves. So they try to make YOU feel like the loser, because there’s more of them doing what they’re doing than there are of you. In such a small group of small minds, the nail that sticks up gets hammered down.

“To them, you are weird,” I said. “But weird is good. No, screw that — weird is great! Being weird to someone just proves that you are being you, which is the most important thing you can ever be. There’s nothing wrong with you. There’s something wrong with them. They can’t understand what it’s like to be themselves, much less what it’s like to be you.”

Toată povestea aici

Nu mai ţin minte ultima oară când am citit un articol care să mă mişte atât de mult. Dacă ar fi să înlocuiesc small suburban town cu Câmpia Turzii, articolul nu şi-ar pierde deloc din înţeles. Asta e problema mea cu oraşul în care m-am născut. În rest îmi place.

Când am fost foarte mic, m-am uitat cu tata la un film. La un moment dat am început să plâng. Când tata m-a întrebat de ce plâng, n-am ştiut ce să-i răspund, era prima dată când mi se întâmpla asta.

Am regăsit filmul căutând versurile piesei Chain Gang cântată de Sam Cooke. De data asta, n-am mai plâns. Însă mi-am reamintit de plăcerea de a sta sub plapumă uitându-mă la filme vechi. Dacă mai ştiţi filme vechi ce merită vizionate, vă rog să mi le recomandaţi. Sunt nopţi în care nu adorm din prima clipă.

E explicabilă dorinţa de a fi awesome. Oamenii awesome sunt cei mai tari. Îţi doreşti, nu neapărat să fii înconjurat de ei, ci să fii unul dintre ei. Să ştii că ceilalţi din jur ştiu că eşti awesome.

Din păcate nu m-am mulţumit doar cu mine. Am avut pretenţia ca şi ceilalţi să fie awesome. Prietena mea trebuia musai să fie awesome. N-am găsit-o niciodată, iar dacă am făcut-o, nu m-am prins niciodată că oamenii awesome stau împreună doar cu oameni awesome.

Când interacţionam cu cineva trebuia neapărat să par awesome. Şi când nu se întâmpla, în loc să mă bucur de un small talk, simţeam o frustrare subtilă, că nu sunt awesome şi că lucrurile nu decurg cum trebuie.

Uitându-mă în urmă, realizez câte momente am pierdut încercând să nu fiu eu însumi. Te minţi, îţi spui “Băi, o să încerc să fiu awesome doar de data asta, pentru că vreau musai să i-o trag tipei ăsteia”, “Azi o să privesc lumea în ochi, o să zâmbesc şi-o să comunic uşor, pentru că am interviu”. La un moment dat se adună. Şi într-o bună zi te trezeşti spunându-ţi că dacă nu-i awesome, atunci ziua asta îi o zi pierdută. Sunt un tip deştept, nu ştiu de unde dracu’ scot tâmpeniile astea.

Recitindu-mi textul, pare scrisul unui om  sătul şi pesimist. E bine nu e. Azi a fost o zi bună pentru ZuZu. Tare bună. I’m not awesome and I’m ok with that

“Dacă stai tot timpul pe aceeaşi pagină, nu vei mai ajunge niciodată la înţelesul cărţii, care de obicei se află la sfârşit. Secretul e să întorci cât mai multe pagini, fără să te mai gândeşti la ele.”

Mă gândeam să vă împărtăşesc şi vouă ce mi-a zis fetiţa din vis. Îmi pare că are dreptate.

Ţi-a fost frică, ruşine, părea incomod de făcut, sau ai fost prea orgolios?

Dacă motivul pentru care nu faci un lucru e un sentiment, ai pierdut. Piedicile trebuie să fie reale, tangibile, imposibil de trecut. Sentimentele sunt doar sperietori înşelătoare. Trebuie să realizezi asta.

Aşa că data viitoare când vrei să dai înapoi, întreabă-te dacă piedica e un sentiment. Pentru că dacă e, atunci nu există piedici.

Însă pe la jumătatea filmului mi-am dorit să fiu singur. Am eu un fix că la filmele bune, nu te poţi uita decât singur.

Uitându-te la el, realizezi că evoluţia se întâmplă de fiecare dată cu anumite costuri. Noul înghesuie lucrurile vechi care observând ridicolul situaţiei de a sta înghesuite, îşi iau tălpăşiţa şi nu se mai întorc. De acum, niciun film nu va mai transmite atâta emoţie cum au făcut-o filmele mute.

Tata mi-a spus o dată, că-n goana dupa bani
Nu şi-a dat seama cum au trecut 40 de ani.

Nimeni Altu’ – Ce fac acum

Prin anul III, mi s-a oferit ocazia să lucrez pentru om pe care-l priveam cu admiraţie ori de câte ori trecea pe lângă mine.  Era destul de convenabil pentru un student căruia îi bătea vântul prin buzunare ca mine: pe lângă salariu, intram gratis în cluburile pe care le deţinea, cu consumaţie moca cât îmi poftea inima şi mă lăsa bunul simţ. Bun simţ care pălea după fiecare sticlă de bere

Însă munca era destul de nasoală. Pentru că lucram din cămin, mă suna de cel puţin zece ori pe zi, uneori la ore trecute de miezul nopţii şi trebuia să ne întâlnim aproape în fiecare zi, pentru că pe lângă partea grafică, îi mai făceam şi site-ul. În plus, de multe ori cerea lucruri imposibile în timpul pe care îl aveam la dispoziţie. Nu, n-am să uit unele zile nemâncate şi alte nopţi nedormite.

Într-o seară, mă întorceam grăbit spre cămin după o întâlnire cu el. Roiul de gânduri mi-a fost întrerupt de vocea entuziasmată a unui copil ce-i spunea bucuros mamei sale că afară ninge. M-am uitat în jur, puştiul avea dreptate. Însă nu asta m-a mirat. Realizasem că trecusem prin tot bulevardul Eroilor fără să observ nimic. Drumul meu, printr-unul din locurile mele preferate din Cluj putea foarte bine să nu fi existat că era totuna. A fost prima dată în viaţa mea când am simţit ce înseamnă să treacă viaţa pe lângă mine.

Viaţa nu-i ceea ce facem fizic. Nu-s beţiile de la ora 1 noaptea, nici sexul grăbit dintr-o după-amiază. Trăim ceea ce observăm. Ceea ce nu ne rămâne întipărit în minte, n-a existat. Ştiu, nu e bine să trăieşti în trecut, dar privind în urmă, viaţa ta e suma amintirilor care ţi-au mai rămas. Da, e dureros odată ce începi să uiţi lucrurile frumoase pe care le-ai făcut. În fine.

Şi stând ridicol în capătul Eroilor, lângă semafor m-am întrebat dacă merită. Cu asta vroiam să-mi ocup un an frumos din studenţie? Cu ce-aş mai fi rămas?

N-am regretat niciodată că am renunţat. A face ce-ţi place, nu înseamnă să renunţi când lucrurile devin grele. Ăsta a fost gândul care m-a împiedicat multă vreme să renunţ. Dar până la urmă a trebuit să fiu sincer cu mine şi să realizez că nu, nu merita.

Ştiu, la început e fun să fii ocupat. Să vorbeşti toată ziua la telefon, să tragi tare să-ţi termini treaba şi să simţi că unii oameni depind de tine, că eşti indispensabil. Dar din când în când, trebuie să te opreşti şi să te întrebi: Merită? Nu se vede la prima vedere, dar răspunsul la această întrebare ţi-ar putea schimba viaţa.
 

“See, you are what you are in this world, that’s either one of two things: Either you’re somebody … or you’re nobody.”

Frank Lucas – American Gangster

Oriunde te-ai afla, oricât de mult ai învăţat sau la oricâte vicii ai renunţat, vine un moment când realizezi că până acum ai jucat safe alegând mereu varianta cea mai convenabilă. Şi uneori te minţi spunând că ai procedat corect, sau îţi spui cu răutate că nu poţi fi mai mult decât atât şi că îţi meriţi soarta.

Aproape în fiecare zi ai şansa de a alege. Ştii asta; deep down inside, simţi că uneori ţi se oferă şansa de a-ţi privi teama în ochi sau de a lăsa capul în jos şi a te preface că nu s-a întâmplat nimic. Uneori e o chestie de nuanţă: suntem atât de obişnuiţi să evităm durerea de orice fel, încât şansa apărută trece de multe ori neobservată. Fie nu observăm, fie ne facem că n-o vedem.

Refuză conştient să joci safe ori de câte ori ai ocazia. De obicei, oportunitatea unui joc din liga I ţi se oferă atunci când nu mai ai de ales. Când ştii că după ce se stinge şansa, îţi vei dori să te întorci în timp să faci lucrurile fix cum le-ai vrut.

“Ştiu că-mi vor tremura genunchii, dar o voi face.”

“Ştiu că va fi plictisitor, dar am să stau până la capăt.”

“Ştiu că va trebui să stau toată noaptea aici, dar e singura opţiune.”

“Ştiu că unii vor râde, dar trebuie să aflu.”

Vezi cum fiecare proproziţie începe cu Ştiu? Asta e pentru că atunci când iei decizia să faci lucrurile care trebuie, anxietatea nu dispare. Rămâne cu tine. Şi dacă te decizi să treci prin iad, treci cu ea de mânuţă. Dar ştiind acest lucru, alegi s-o faci oricum.

Nu ţi se pare o coincidenţă că toţi oamenii pe care îi admiri fac cu lejeritate toate lucrurile pe care tu le eviţi? Şi ştii foarte bine că sunt lucruri pe care le poţi face şi tu. Cu puţin antrenament, dacă e nevoie.

Nu, nu cred că-ţi poţi schimba viaţa în decursul unei zile, nu cred în revelaţii de câteva secunde care să-ţi schimbă viaţa. Cred însă că un efort susţinut, pe o perioadă lungă de timp, şi mici victorii zilnice pot schimba un om.

Start small. Fă azi un lucru inconfortabil, unul mărunt pe care de obicei l-ai evita. Şi încet, încet creşte pretenţia de la tine. Pentru că e trist să joci întotdeauna la masa amatorilor fără să oferi o şansă profesionistului din tine. Play hard!